Sibiu, Ocna Sibiului
Ocna Sibiului este o stațiune turistică situată la 15 km nord de Sibiu, pe valea râului Visa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari seculari și un subsol bogat în minereuri de sare.
Primele cercetari sistematice ale valentelor curative a lacurilor sarate sunt efectuate în 1820. Dupa aceasta data se amenajeaza treptat statiunea.
Prima stațiune balneară a fost înființată aici în anul 1845 și, de atunci, Ocna Sibiului și-a atras renumele datorită lacurilor heliotermice formate în locul unor vechi mine de sare surpate.
Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se află un complex de 15 lacuri sărate, de ocnă, interesante prin caracteristicile lor. Multe dintre aceste lacuri au o concentrație de sare de 260 grame/litru.
În jurul lacurilor se construiesc cabine, se planteaza pomi, se ridica pavilioane pentru bai calde si reci. Statiunea a fost inaugurata oficial la 20 iunie 1858. Între 1906 si 1909 s-au ridicat pavilionul central si cladirea bailor existente si astazi. Ele cuprind sali pentru bai calde, pentru împachetari cu namol, aerosoli, bazine.
Pe lânga cele amintite, statiunea mai cuprinde strandul cu lacurile Horia, Closca si Crisan, formate prin inundarea a sase saline vechi (7.848 m.p. si adâncimi de 44,5 m, 34,55 m, respectiv 44 m).
Cele mai importante sunt:
Lacul Avram Iancu, cu o adâncime de 132,5 metri, este considerat cel mai adânc lac de ocnă, antroposalin din țară. Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a țării și recentele renovări ale ștrandului, au adus din nou stațiunea la faima din trecut.
Lacul Brâncoveanu, format pe locul unei saline parasite în 1699, cel mai sarat lac din Ocna Sibiului (310 g/l salinitate)
Ocna Sibiului prezintă și interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900 - 800 a. C.), care sunt expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
Rezervația geologică din Ocna Sibiului "Lacul fără fund" ocupă o suprafață de 0,20 ha. Masivul de sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km si axa mică de 600 m. Zăcămintele de sare au fost exploatate încă din timpul romanilor, continua exploatare a acestora ducând la excavarea unor puțuri și apariția unor mari goluri subterane, care, prin prăbușirea lor, au format lacuri. Astfel, s-au format 10 lacuri cu apă sărată și 4 lacuri cu apa dulce, dintre care a fost ocrotit "Lacul fără fund", denumit și "Lacul Francisc". Lacul are o adâncime de 34,5 m, cu un diametru de 50 m, formă ovală și a luat naștere din prăbușirea unei ocne părăsite în anul 1775.
O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificația apei, salinității și temperaturii. La suprafața lacului se găsește o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură. Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră bogată. Diferența de temperatură și salinitate este folosită în scopuri terapeutice. O suprafață de 2.000 m a fost declarată rezervație naturală, ca urmare a valorii sale științifice.
